Învăţăcei în Atelier

Nea Ion îşi practică meşteşugul cu drag iar ucenicii săi năzuiesc să-i atingă cândva valoarea.

Şi pentru că „dar din dar se face Rai” el primeşte învăţăcei în atelierul său ca să le mai arate şi lor, celor neiniţiaţi, din tainele vechi ale lucrului făcut din piele.

Una din dragele persoane care a călcat pragul atelierului a fost Laura Baban care povesteşte: 

„Nenea Ion e unul dintre cei mai buni meşteri de piele. E simpatic, e din Ruginoasa, e harnic și ne-a mai şi primit în atelierul lui. În cămăruţele mici lucrează cot la cot vreo şase oameni, cu căciuli, cojoace şi fulare, deşi în sobă focul trosneşte. E iarnă afară. De cum intri la ei, te inveleşte un miros cald de trudă şi piele.

 

Piele adevărată, piele naturală, piele-piele. Peste tot numai piele, unele bucăţi stau încă neatinse de mâinile harnice, ori aşteaptă la rând să fie modelate şi cusute, unele sunt deja gata, atârnate într-o geantă rustică, minunată, ori un portofel bărbătos, moale şi rezistent. Ne-a pescuit meşterul nostru direct de la gară, cu tot cu căţel. ”Hai, dulăule!” i-a spus, iar Tic n-a aşteptat să-i spună de două ori. A ţâşnit la căldură, a dat ocol atelierului şi-apoi s-a cuibărit pe un maldăr de piele de sub masa de lucru a meşterului. Noi ne-am apucat să mirosim, să pipăim, să întrebăm, ne învârteam pe acolo, ne minunam, nu mai conteneam cu întrebările. ”Măi, dar înalt mai eşti, mă ameţești”, zice nenea Ion privind în sus la Andrei. 

Eu eram deja pierdută printre floricelele din piele, tăiate cu presa. ”Dar de ce nu puneţi mai multe floricele pe genţi?”, ”Măi, mă laşi?”, îmi răspunde meşterul nostru. ”Cine are timp?” Şi într-adevăr, mâinile fug harnice peste bucăţile din piele, sunt tăiate, sunt măsurate, sunt găurite, înţepate, lipite. Şi iaca se naşte o geantă în vreo 4 ore. Dar ce geantă! Nici nu știam pe care să mi-o aleg. Ba asta, ba asta.

La o vreme m-a lăsat şi pe mine să cos. Păi da ce, dacă tot îl ţinem în loc? Și-am cusut o husă de telefon. M-a lăsat să-mi aleg culoarea pielii, culoarea sforii cerate, mi-a dat un ac cât un creionaş de gros, mi-a potrivit aţa şi mi-a arătat cum să fac cruciuliţele. Și nu-i treabă uşoară, nici n-am făcut-o perfect. Mă durea degetul de cât de strâns am ţinut şi tot n-a fost destul. ”Să veniţi într-o zi, mai de dimineaţă, şi să staţi toată ziua. Vă pun la muncă, să vedeţi ce înseamnă, că doar aşa cu privitul nu se fac genţi”. „Venim, nenea Ion, venim, numa să ne primiţi, toată ziulica stăm!”. Și drept să vă spun, abia aștept! :) 

 Fotografii: Andrei Melinte