În luna februarie se vorbeşte foarte mult despre dragoste. Ciudat lucru să vorbeşti despre ceva care trebuie simţit, nu risipit prin vorbe. Totul începe pe 14 februarie cu o
sărbătoare împrumutată de peste hotare şi continuă cu varianta tradiţională şi autohtonă
de pe 24 februarie când se sărbătoreşte Dragobetele.
Etimologic
vorbind, etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei
consideră că majoritatea denumirilor acestei sărbători provin de la „Întâia şi
a doua aflarea a cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul",
sărbătoare religioasă celebrată pe 24 februarie care în slavă se numește
Glavo-Obretenia. Au apărut apoi diverse variante şi denumiri
(„Vobritenia", „Rogobete", „Bragobete", „Bragovete") în
perioada Evului mediu, până când s-a impus în unele zone (sudul și sud-estul
României) ca Dragobete.
Dragobete - Iorgovan,
Dragomir, Ivan(Ioan) sau Cap de Primăvară,
era potrivit tradiţiei fiul lui Moş Faur şi al Moaşei Evdochia -
cunoscută şi sub denumirea de baba Dochia.
Mituri
Sursa foto:aici
Dragobete, era
căsătorit cu o fată care era asuprită de soacra sa. Într-o zi, Baba Dochia o
trimite pe fată să culeagă fructe de pădure la sfârşitul lui februarie.
Dumnezeu i se înfăţişează tinerei sub forma unui bătrân şi o ajută să
îndeplinească rugămintea soacrei. Când baba Dochia vede fructele de pădure, ea
crede că a venit primăvara şi iese din casă împreună cu fiul său pentru a duce
caprele pe munte. Dochia poartă 12 piei de miel, însă pe munte plouă şi pieile
devin grele din cauza apei. Ea le dă jos şi le aruncă, însă vine un ger cumplit
şi baba Dochia îngheaţă împreună cu caprele şi fiul său, care cânta la flaut.
O altă versiune a
poveştii spune că Baba Dochia era supărată că fiul său Dragobete s-a căsătorit
fără consimţământul ei şi vrea să o pedepsească pe tânara soţie. Ea îi dă fetei
o piele de oaie neagră şi îi spune să se ducă să o spele în râu până se face
albă. Tânăra încearcă să-i îndeplinească porunca dar pielea de oaie rămâne
neagră şi mâinile fetei sunt îngheţate de la apa rece a râului. Ea începe să
plângă de necaz. Iisus o vede din ceruri şi îi oferă o floare roşie spunându-i
să spele pielea cu ea. Fata face aşa cum i s-a spus, iar pielea devine albă.
Când aude
povestea, Baba Dochia crede că a venit primăvara, fiindcă bărbatul din pădure,
pe care fata nu îi recunoscu-se ca fiind Iisus, i-a oferit o floare. Soacra
pleacă pe munte cu 12 haine pe ea pe care le dă jos una după alta din cauza
vremii călduroase, însă se schimbă vremea şi Baba Dochia a înghețat împreună cu oile sale,
transformându-se, conform legendei, în stană de piatră. Rocile se pot observa
și astăzi pe muntele Ceahlău și sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.
Surse:
