După 6 luni: din ogradă la conac


Povestea Tolpi a început în toamna anului 2013, însă poveştile genţilor făcute din piele de către meşterul popular Ion Ilioaia au luat naştere în urmă cu mulţi ani.

Unii le spun coincidenţe, alţii „omul potrivit la locul potrivit”, am mai auzit denumirea de noroc sau sincronicitate însă indiferent de termenul folosit, întâlnirea cu un meşter pielar e cât se poate de naturală şi firească pentru un om care caută autenticitatea, bunul gust şi îşi arată recunoştinţa faţă de oamenii care fac lucruri de mână şi care promovează valorile româneşti.

Aşa m-am întâlnit eu cu meşterul Ion, un om simplu dar ager, român natural şi bun la suflet, un meşter care iubeşte pielea şi care creează minunatele Tolbe cu amintiri. El era priceput la meşterit tolbe din piele iar eu la „meşterit” poveşti. Încet încet am căutat să introducem aceste tolbe într-o poveste, să depăşim bariera unei lipse de identitate şi să transformăm nişte produse simple în personaje cu nume şi caracteristici specifice. Aşa au apărut Evdochia, Joy, Sara, Agnes, Marta, Victory, Liberty şi Wisdom. Diferite dar cu multe puncte comune, una mai îndrăzneaţă, alta mai clasică, una mai jucăuşă alta mai conservatoare, potrivite fiecărui timp de temperament şi ocazie.

Povestea nu a fost scrisă de un singur autor şi nu era doar o simplă poveste, era chiar o colecţie de poveşti sau povestioare, de nuvele sau romane personalizate în funcţie de fiecare geantă şi de fiecare client, pentru că din momentul în care o geantă Tolpi este achiziţionată, se începe deja o călătorie ale cărei file de poveste sunt scrise individual, prinzând contur prin amintirile ce vor fi păstrate, prin locurile prin care va ajunge sau prin momentele importante la care va participa.

Colecţia de poveşti a fost şi este îngrijită sub stricta supravechere a unui colectiv de „mari scriitori”: mâinile dibace ale meşterului Ion şi ale ucenicilor săi, domnii şi domniţele care devin parteneri de drum alături de noile genţi achiziţionate şi eu, care sunt vocea din spate. Povestea nu se putea scrie dacă nu era acest colectiv care să dea viaţă tolbelor: unii să le meşterească, alţii să le povestească şi nelipsiţii camarazi de drum care să le folosească.



Material de scris era, poveştile nici ele nu lipseau, însă totul avea nevoie de un nume. Un nume simplu dar nou, care să exprime într-un mod  natural ceea ce făcea nea' Ion: Tolbe din Piele, adică Tolpi, o îmbinare prescurată a celor două cuvinte "Tol" de la "tolbe" şi "pi" de la "piele". E adevărat că uneori se mai încâlcea limba când unii încercau să pronunţe numele însă în scurt timp a devenit uşor de recunoscut şi de apreciat.

Tolpi, genţile din piele făcute de meşterul Ion Ilioaia a început parcursul timid dar destul de ambiţios cu dorinţa de a promova produsele create manual, din materiale naturale, dibăcite şi meşterite de români.

Ambiţia a pornit de la două motivaţii puternice: prima a fost aceea de a promova genţile unui meşter pielar local iar a doua a fost o provocare mai mare: aceea de a retrezi oamenilor ideea  că avem chiar aici, în ograda noastră produse minunate, realizate manual, autentic, din pasiune şi din dorinţa de a păstra şi de a transmite nişte valori. A doua a fost întradevăr o provocare, mai ales datorită înclinaţiei din ce în ce mai puternice de a ne duce în fals şi de a fi departe de adevăr. Dacă suntem departe de adevăr în sufletul nostru, cu atât mai mult vom fi departe de natural, de simplu şi de frumos în tot ce exprimăm noi: prin port, prin accesorii, prin stilul nostru de viaţă, prin comportament şi prin vorbă.

Ca orice îndeletnicire aflată la început de drum, primii paşi sunt timizi şi mici. Un adevăr dovedit şi de începutul lui Tolpi.

Prima şedinţă foto, dacă s-a putut numi aşa, s-a realizat în atelierul din Rugionasa, în care decorul a fost format din ograda lui nea' Ion, un scăunel din atelier, o cergă pe post de fundal şi soarele care se ascundea printre nori. Chiar şi aşa pozele, căci după standardele actuale nu se pot numi fotografii :), au fost apreciate şi valorificate. Mărturiile le aveţi mai jos:






După 3 luni au început şedinţele foto profesioniste, în care aveam un fotograf pe măsură şi am făcut trecerea de la stadiul de poză la „rangul” de fotografie :). Rezultatul a fost mult mai aproape de realitate, nu mai era discrepanţa aşa mare între real şi digital şi puteam exprima mult mai bine frumuseţea acestor tolbe.





După alte 3 luni, adică la 6 luni de la lansarea lui Tolpi fotografiile au depăşit simplul statut de "fotografii". Din ograda lui nea' Ion, am ajuns într-un conac cu tradiţie în care decorul era o casă veche din 1906, eram înconjuraţi cu obiecte de pe vremea bunicilor, lângă un şemineu ce tăinuieşte multe poveşti şi totul în jur era îmbrăcat cu măiestrie  de meşterii populari care au decorat şi au pictat încăperea. A fost unul dintre locurile cele mai potrivite unde putea să se ţină o şedinţă foto Tolpi. Fotografiile nu au fost doar fotografii, ci au îmbinat şi ceva din arta şi meşteşugul românesc.



Timid, cu urcuşuri şi dar şi cu câteva pante line, Tolpi a trecut de la stadiul de poze realizate pe un scaun la fotografii făcute într-un restaurant muzeu, adică din ograda lui nea' Ion într-un Conac cu Tradiţie.

Trecerea a fost lină, pornind de la genţile care ne-au inspirat, de la modelele unice, de la dragosea pentru natural, pentru simplitate şi pentru lucrurile făcute de mână. Ce am învăţam noi în cele 6 luni nu prea le găsiţi într-un manual de business, însă un lucru dorim să vi-l transmitem: Când faci lucrurile cu pasiune şi sinceritate nu au cum să nu apară şi rezultatele”

Deşi sunt utile pentru marile corporaţii, noi nu ne-am ţinut după strategii de dezvoltare sau după planuri măreţe, ci ne-am ţinut după dorinţa şi dorul dictat de inima noastră şi ne-am lăsat călăuziţi de dragostea pentru frumos. Cea mai bună strategie, pe care mulţi uită să o aplice e un sincer şi puternic „Doamne ajută”. Chiar şi atunci când rezultatele nu sunt cele pe care le aşteptăm noi, metoda asta nu dă greş niciodată pentru că totul e în folosul nostru.

Dragi domniţe, domni, prieteni, parteneri şi colaboratori, ne bucurăm şi vă mulţumim că faceţi parte dintr-o frumoasă poveste cu tolbe.

Tolpi, adică Roxana, Oana, Andrei şi Familia Meşterului Ion Ilioaia vă mulţumeşte!







Geanta Laurei, fata care scrie o carte a devenit geanta Andei

Pe 3 aprilie am început licitaţia pentru geanta Laurei Baban, fata care scrie o carte. 

După strategii de licitaţie, după emoţii şi dorinţe ce doreau să fie împlinite, geanta a fost adjudecată de Dana Georgiana în spatele căruia se afla adevărata norocoasă, Anda.

Înmânarea oficială a genţii a avut loc la evenimentul din Kiddo Cafe, vineri 11 aprilie, când Laura împreună de prietenii ei au sărbătorit „Ziua internaţională a Domnului Tic”, căţelul năzdrăvan, eroul principal din carte.    
Pe ritmuri de folk oferite de Bobo Burlăcianu & friends, cu miros de scorţişoară şi aromă de ceai am fost alături de oameni dragi şi frumoşi care încă mai cred în poveşti.




Suma licitată de 180 de lei a fost donată Laurei pentru a spijini apariţia unei cărţi de poveste. Astfel alături de voi, toţi cei care aţi promovat campania, care aţi licitat şi care aţi susţinut ideea, Tolpi a ajutat un tânăr talent să fie mai aproape de împlinirea unui vis frumos.  

Vă mulţumim mult! Mult de tot!


Foto: Vlad Poptamas, Andrei Melinte & Laura Baban



Tolpi susţine o fată scrie o carte. O carte care zâmbeşte.


V-o prezint pe Laura Baban, ea este fata care scrie o carte. 


De fapt nu scrie doar o carte, scrie „CARTEA”. Cartea sufletului ei, a trăirilor, amintirilor, a iubirii ei de pe Muşatini şi a peripeţiilor prin care trece un căţel năzdrăvan adică Domnul Tic.  E o carte ce vine din sufletul ei sincer, deschis şi ghiduş care îi deschide ochii spre a vedea frumosul din jurul ei. 


Chiar ea  mărturiseşte Cartea ”Domnul Tic și alte iubiri de pe Muşatini” a început în joacă. O joacă liberă pe care-am cunoscut-o abia după amarul moment al pierderii lui Tic. Însă după ce l-am găsit la 30 de km de Iaşi într-o curte a satului Erbiceni, după ce l-am căutat plângând pe bicicletă în tot orașul, după ce l-am văzut din nou în brațele mele, mi-am spus: ”O viață avem, colorată să fie! Hai să trăim!” Sunt povestioare adunate zi de zi, lăsam totul din mână și mă apucam să scriu ce-am trăit. Retrăiam de 10 ori când scriam. Simțeam că iau totul de la viață. Așa s-au adunat într-un an texte de-o carte. Poze de poveste cât pentru trei albume.


Laura face parte dintr-un trio care îi oferă zi de zi material pentru poveştile ei. Alături de mândra noastră din poveste este Andrei, un crai de viţă aleasă care domneşte peste inima Laurei şi care o pozează la fieşice mişcare. Şi pentru a pipera atmostera apare şi Domnul Tic, un căţel care e la fel de năstruşnic ca cei doi, care te umple de energie şi lângă care nu poţi sta fără să schiţezi măcar un zâmbet. În cadrul ăsta Laura îşi scrie poveştile care parcă nu sunt din anul 2014. Au toate un aer inocent, boem, prea frumos pentru lumea agitată şi grăbită de acum. Când îi citeşti Laurei poveştile te întorci în timp şi simţi că îl auzi pe Creangă care povesteşte de smântânitul oalelor, de şmotritul mâţelor sau de Ozana cea frumos curgătoare.




















De ce vă povestesc despre Laura? Pentru că iubesc oamenii frumoşi la suflet care au ceva pozitiv de transmis, care îţi încântă viaţa când îi cunoşti, care aduc o rază de speranţă, de voie bună şi de voioşie când sunt în preajma ta. Toate astea şi mult mai mult decât atât le-am găsit la Laura.

Prima dată am cunoscut-o la un spectacol caritabil, era înconjurată de copii şi veselă precum ei. Inima îi sălta de bucurie pentru că putea să aducă un zâmbet pe chipul micuţilor. 


A urmat apoi colaborarea la Swimathon. Aici am cunoscut-o cu adevărat pe Laura. Energică, amiţioasă, hotărâtă să îşi ducă misiunea de înotător până la capăt. A dat de veste în ţară că înoată pentru a asigura masa pentru 60 de copilaşi şi imediat lumea a sărit în ajutorul ei. A făcut multe valuri la Swimathon şi contribuţia ei a contat mult pentru toate sufleţelele mici pentru care Laura a prins drag. Iar la final se pare că răsplata ei a fost mai mare, după cum Laura ne spune: „Însă cel mai mult vreau să vă povestesc despre sentimentul de după. E o stare pe care n-am mai încercat-o, iar copiii erau atât de frumoşi. Printre picăturile care mi se prelingeau din păr am ascuns şi una-două lacrimi. Nu te mai doare nimic, nici muşchi, nici membre, nici plămâni. Doar sufletul, de emoţie, emoţia că ai primit mai mult decât ai dat...

Şi povestea cu Tolpi e legată de Laura. A fost chiar acasă la meşterul Ion, a mirosit piele adevărată, a învăţat să coase în cruce şi nu a rezistat să plece de acolo fără o geantă proaspătă. Cel mai mult mă bucură că datorită Laurei am dat peste Andrei, „fotograful sufletului ei”, un fotograf grozav care face nişte minunăţii de poze pentru Tolpi.


Acum cu mic cu mare eu îmi doresc să ne adunăm şi să o ajutăm pe Laura să îşi ducă visul la capăt, un vis la care Laura ţine mult mult: 
 



Îmi doresc să-mi ţin cartea în mână, s-o dau oamenilor şi să văd cum cartea zâmbeşte în mâinile lor. Este o carte veselă, pentru fiecare, de la mic la mare. Este o carte pe care toată lumea o va iubi!











Are nevoie de 6.000 de lei suma necesară pentru tipărirea şi distribuirea cărţii, bani pe care Laura trebuie să îi strângă până pe 31 aprilie 2014.




Pentru a o spijini Tolpi scoate la licitaţie geanta Evdochia - Bradul tainic.  Geanta este 100% din piele, făcută de mâinile dibace ale meşerului Ion Iloaia din Rugnioasa. Am ales o geantă verde pentru că verdele e culoarea preferată a Laurei, iar dacă s-ar transforma într-o culoare carte ei, verde ar fi! Mai multe detalii despre geantă aflaţi aici
Licitaţia se face pe pagina nostră de Facebook. Preţul de pornire este 125 de lei şi perioada în care puteţi licita este 3-10 Aprilie. Livrarea se face oriunde în ţară, transportul este gratuit iar geanta este minunată, ca să nu mai spunem că e unică!

Vă invităm să faceţi parte din poveste şi să licitaţi pentru geanta Laurei. Toţi banii vor fi donaţi pentru publicarea cărţii. 

De nu puteţi licita pentru geantă atunci o puteţi susţine altfel pe Laura:
  • O puteţi susţine financiar donând o sumă în contul ei RO96BRDE240SV85776112400, titular: Laura Baban, swift: BRDEROBU, banca: BRD
  • Laura şi-a scos rochiile de poveste la vânzare. Le puteţi admira aici şi dacă vă face vreouna cu ochiul nu  fiţi subţiri la pungă ci îndrăzniţi să fiţi de poveste cu o rochie pe măsură.
  • De vă place Laura daţi sfoară’n ţară şi printre prieteni ca să afle cât mai multă lume de visul ei frumos. 
Laura sigur va găsi o cale prin care să vă spună "Mulţumesc!", căci sufletul ei nu lasă nici o faptă bună fără răsplată.





Frânturi din cartea ”Domnul Tic și alte iubiri de pe Mușatini”  le puteţi savura pe pagina Laurei  iar statusul proiectului şi suma de bani strânsă e mereu actualizată aici . Peisajul nu ar fi complet fără ochiul de fotograf al lui Andrei care surprinde mereu o  ipostază şugubaţă a DomnuluiTic, care are şi el o pagină specială, că doar e vedetă.

Dacă eu nu v-am convis să o sprijiniţi pe Laura atunci îi las pe alţii să o facă: ce înseamnă poveştile Laurei pentru cei care o citesc, Radio Hit, Radio Iaşi, Nicoleta Stoian, Anda Elena, Mădalina Buzdugan, Adriana Zavoi, Alice Ciobanu şi Maura Anghel, Anda Alexandra, Biciclop, Cruella, Andreea Toader, Tulip şi mulţi alţii care vor urma.
Să nu o leşi pe Laura să îşi scrie cartea e ca şi cum i-ai lua peniţa lui Mihai Eminescu, viora lui Ciprian Porumbescu, dalta lui Brăncuşi sau pensula lui Nicolae Grigorescu. E ca şi cum ai opri un talent să se nască, să iasă în lume ca să bucure şi pe alţii.

Să nu omorâm talentul ci să-l spijinim să fie!


Cu drag,

Roxana. Vocea din spate. Tolpi